Ne-a mulțumit, României, pentru stabilitatea parteneriatului nostru strategic. La rândul meu, am exprimat recunoștință pentru prezența trupelor SUA pe teritoriul țării noastre în format aliat și pentru proiectele comune în domeniile apărării, energiei, tehnologiei cît și cele comerciale.

Vedem împreună un potențial major de a consolida acest parteneriat pe toate dimensiunile sale, cu mize importante în regiune, și vom continua acest dialog.

Ne dorim să contribuim, alături de echipele noastre, la continuarea acestei istorii valoroase a prieteniei dintre România și Statele Unite ale Americii.

Vizita doamnei Oana Țoiu la Washington și primirea sa de către secretarul de stat Marco Rubio reprezintă, fără îndoială, o reușită la nivel diplomatic. După aproape un an fără contacte la nivel ministerial, întâlnirea marchează reluarea dialogului direct între România și SUA.

Cu toate acestea, primele observații asupra mesajelor transmise de doamna Țoiu nu sunt complet încurajatoare. Mesajele referitoare la Rusia și la Ucraina au fost vizibil diluate. Afirmând că „prezența militară americană descurajează eventuale intruziuni”, tonul trimite subtil către Rusia, dar se află la mare distanță de accentele cu care domnia sa obișnuieste să vorbească acasă. Rămâne întrebarea dacă această diluare a mesajului este rezultatul unor sugestii externe sau rodul analizelor interne ale laboratoarelor noastre de politică externă.

Agenda întâlnirii nu a adus elemente noi sau surprinzătoare. Discuțiile privind reactoarele de la Cernavodă sunt lucruri batute in cuie de mai mult timp dar contribuția României la importul de LNG american ridică mai multe întrebări tehnice: prin terminalele grecești de la Revithoussa și Alexandroupolis? Pe unde se face rezervarea de capacitate, având în vedere că operatorul bulgar este deja suprasaturat cu gaz provenit dinspre Turcia? Mai mult, dacă România dorește să devină un furnizor de securitate energetică folosind propriile resurse, de ce ar fi nevoie de LNG din alte țări? Introducerea acestui element pe agenda imi spune ca nu prea avem idei de cooperare pe partea economica.

În fine, reorientarea bazei americane de la Kogălniceanu către Orientul Mijlociu nu mai reprezintă o noutate. După cum am semnalat în editorialul meu anterior din Gândul, baza americană de la Mihail Kogălniceanu – nu confundăm cu baza NATO, care este altceva – a fost deja utilizată pentru proiecția militară în această regiune.”